Grindeanu: „TAROM poate fi salvat. Trebuie găsite soluții punctuale în conducerea companiei”

Grindeanu: TAROM poate fi salvat. Trebuie găsite soluții punctuale în conducerea companiei
Ministrul Transporturilor/ Sorin Grindeanu - Sursă Foto: Facebook
Publicat: 22/08/2022, 18:24

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că TAROM-ul poate fi salvat din criza în care se află, dar pentru ca acest lucru să fie posibil trebuie găsite soluții punctuale în cadrul companiei. 

Totodată, el spune că este nevoie de solidaritate din partea celor care au venituri mari cu cei care încă sunt plătiți cu salariul minim pe economie.

„Tarom poate fi salvat! Pentru asta este nevoie de îndeplinirea reformelor asumate și de reducerea datoriilor. Trebuie găsite soluții punctuale de conducerea TAROM în cadrul companiei! Solidaritate din partea celor care au venituri mari cu cei care încă sunt plătiți cu salariul minim pe economie”, scrie pe Facebook Sorin Grindeanu.

Ministrul spune că a elaborat și discutat cu cei de la Comisia Europeană un plan de salvare a companiei aeriene TAROM, iar acesta trebuie pus în aplicare.

„De asemenea, am mai declarat acest lucru, îmi doresc, și nu doar eu, Guvernul României și cred că orice român de bună credință, ca TAROM-ul să nu intre într-un scenariu asemănător altor companii de transport aerian, scenariu nu tocmai fericit. Îmi doresc, în momentul în care ne-am angajat, totuși, la un plan cu Comisia Europeană, un lucru pe care România și l-a asumat pentru salvarea Tarom-ului, să se intre pe acel făgaș.

Un plan asumat, repet, un plan care dă o șansă companiei TAROM de a fi salvată. Știu că există mulți angajați, în special în teritoriu, ai TAROM-ului care au nivelul de salariu minim pe economie și mă așteptam ca acolo, în primul rând, să se vină cu revendicări, nu revendicări pentru tot personalul, unii dintre ei având nivelul de salarizare asemănător cu nivelul de salarizare la companii care merg foarte bine economic”, a precizat ministrul Transporturilor.

Niciun avion al companiei nu va mai decola începând cu 23 august

Niciun avion al companiei aeriene TAROM nu va mai decola începând de săptămâna viitoare în anumite nopți între 4.00-7.00 dimineața, potrivit unui anunț al sindicaliștilor.

Angajații vor protesta de două ori pe săptămână și iau în calcul și o grevă generală, din cauza nemulțumirilor legate de salarii.

Conform sindicaliștilor TAROM, în data de 23 iunie 2022, au fost demarate negocierile în vederea încheierii unui nou Contract Colectiv de Muncă la nivel de unitate, iar termenul agreat de părți pentru încheierea unui contract expiră în data de 23 august 2022.

„Negocierile s-au desfășurat cu dificultate, fără a se ajunge la un acord cu privire la revendicările salariale formulate de Sindicatul Unit Tarom (SUT)”, se menționează în comunicat.

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Călin Georgescu, pe primul loc. Elena Lasconi, 2.514 de voturi peste...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor